SPANACUL - plantă antiulceroasă!

May 14, 2017

 

Spanacul (Spinacia oleracea) este o plantă perenă comestibilă (legumă), prezentă mai ales în grădini, uneori și pe terenuri necultivate. Erbacee legumicolă, spanacul provine din Orient și face parte din familia chenopodiaceelor.

La început îl mâncau doar regii. Cine a sfătuit să-l manânce nu știa probabil ca aceasta planta, pe care o poți confunda ușor cu o buruiană, este plină de antioxidanți, vitamine si minerale. A fost adusă în Europa în secolul XII-lea, fiind apreciată și astăzi pentru valorile sale curative.

 

COMPONENȚA

Fiind vestit pentru conținutul ridicat de fier, recomandat în special persoanelor care suferă de anemie, totuși spanacul nu-l conține atât de mult, în comparație cu alte alimente. Ceea ce-l face totuși special este combinația unor componente ale sale, care duce la creșterea numărului de globule roșii din sânge, luptând astfel într-adevăr cu anemia.

De asemenea, spanacul are un conținut ridicat de acid folic (vitamina B9) și vitamina B12, subtanțe care ajută la creșterea numărului de globule roșii în sânge. Alte săruri minerale constituente sunt calciu, magneziu, zinc, cupru, fosfor, potasiu și sodiu iar printre vitamine se mai numără vitamina A, B2, B6, C, E, K, precum și aminoacizi importanţi pentru organism, ca arginina si lisina.  În plus, mai conține clorofilă, beta-carote, luteină și saponină.

 

BENEFICII

  • Intărește sistemul imunitar, luptă cu anemia si astenia fizică sau nervoasă, prin continutul de fier, saponina, Acid folic si vitamina B12. Astfel, se dovedește o eficiență ridicată în lupta cu anemia la copii, astenici sau în cazul femeilor cu o menstruație puternică și a gavidelor.

  • Beta-carotenul și luteina din compoziție duc la îmbunătățirea vederii.

  • Conținutul de minerale din spanac ajută la remineralizarea organismului și reglează tensiunea arterială, contribuind la tonifierea miocardului și la stimularea activității inimii. De asemenea, scade nivelul colesterolului. Este recomandat astfel pentru afecțiuni cardiace și hipertensiune arterială.

  • Datorită vitaminei K, crește nivelul de  absorbție a calciului în oase, iar în combinație cu minerale precum zincul si fosforul poate preveni osteoporoza, întărind oasele.

  • Scade riscul de ulcer . Datorită saponinei, consumul frecvent de spanac va ajuta la regenerarea și curățirea sistemului digestiv, având efect laxativ. În plus, stimulează secrețiile gastrice și biliare având un efect antiulceros.

  • S-a dovedit ca un consum frecvent de spanac scade riscul de cancer de sân și de colon, precum și riscul de diabet datorită conținutului de magneziu.

  • Combate mahmureala . Crește dehidrogenaza (o proteină ce distruge alcoolul pătruns în sânge). Efectul este o scădere a problemelor cauzate de consumul de băuturi alcoolice. Acest lucru nu înseamnă că dacă mâncăm spanac putem bea în exces, ci doar că, dacă în dieta zilnică este prezent spanacul, nu ne mai doare capul după un păhărel de vin calitativ.

  • Reglează funcțiile glandulare. Orice organism se poate păstra tânăr o lungă perioadă de timp dacă sistemul său endocrin, adică hormonal, este reglat, iar celulele sale sunt înlocuite cu noi celule tinere. Consumul de salate verzi si mai ales de spanac oferă organismului o serie de substanţe extrem de importante în procesul de refacere a acelor celule uzate, bătrâne, incapabile de a mai produce hormoni. Așa cum arată studiile recente, cuprul (care este foarte rapid absorbit mai ales din spanac, asociat cu alimente acide), crește cu 25-30% șansele ca un ţesut glandular îmbătrânit să se refacă. Astfel, dacă mâncăm zilnic 200 g de spanac, timp de cel puţin 40 de zile, șansele reîntineririi glandei tiroide cresc cu minimum 10-15%. O dietă care să includă regulat spanacul, timp de 3 ani, poate întineri glanda tiroidă într-un mod miraculos, mai ales datorită faptului că spanacul conţine si iod, necesar fabricării tiroxinei. Dietele lungi cu spanac verde nepreparat termic cresc considerabil sansele reorganizării activităţilor majorităţii glandelor. Totodată, o cură îndelungată cu spanac verde, chiar în cantităţi de 70-80 g pe zi, poate scădea riscul de tulburări ale glandelor hipofiză, suprarenală si sexuale cu până la 40%.

 

RECOMANDĂRI DE PREPARARE

Prin gătire, spanacul își pierde o mare parte din calitățile mai sus menționate, de aceea este recomandat să fie consumat proaspăt, de preferință într-o salată alături de alte crudități. Se oxidează repede, de aceea este de evitat consumul de spanac din conservă de metal, precum și tăierea acestuia cu cuțitul. Prepararea prin opărire trebuie făcută pentru un timp foarte scurt, iar dacă spanacul capătă o culoare verde-gălbuie, este indicat să nu-l consumăm.

Se poate consuma si ca suc, în special dimineața, fiind benefic în anemie, constipație, depresie, oboseală și migrene, și mai ales pentru fortificarea și curațirea organismului. Sucul de spanac se poate combina cu suc de morcov sau țelină, pentru și mai multe beneficii.

 

CONTRAINDICAȚII

Se recomandă consumul moderat de spanac în cazul persoanelor cu afecțiuni hepatice, reumatice, inflamaţii gastrice şi ale intestinului, din cauza conținutului de oxalați de potasiu și de calciu. De asemenea, persoanele care suferă de litiază trebuie să evite consumul excesiv deoarece conține acid uric.

 

SMOOTHIE energizant cu spanac, avocado și banană!

 

În general, pentru un smoothie reușit ai nevoie de:
1. Lichide: apa, ceai verde, lapte vegan, iaurt.
2. Fruct cu o textură cremoasă: banana, măr, pară, piersică, mango, avocado
3. Extra fructe: fructe de pădure, kiwi, portocale, lămâi
4. Legume: spanac, salata verde, kale, tulpină de țelină, morcov, sfeclă, castravete, ghimbir (da, da, e legumă)
5. Ierburi: pătrunjel, mentă, coriandru, busuioc
6. Condimente: scorțișoară, nucșoară
7. Semințe: chia, in, cânepă

Pentru o textură și mai cremoasă recomand să adăugați fructe înghețate, cuburi de gheață, fulgi de ovăz, unt de arahide. Ai nevoie doar de un blender, iar apoi combinațiile le nimerești pe parcurs.

Să trecem la blenduit, deci!
____________________________________
INGREDIENTE

o mână plină de spanac

1 banană coaptă
1 avocado
puțin ghimbir (după gust)

1 lingură de semințe de chia 
150 ml apă

 

Pune toate ingredientele în blender și blenduiește tot până obții o băutură cremoasă, fină. 

 

Poftă bună!

 

Ai grijă de sănătatea ta și optează pentru un PLAN NUTRIȚIONAL personalizat!

 

 

Please reload

Postări recomandate

Ia-ți abonamentul și vină la fitness! 6 sfaturi de care să te conduci atunci când intenționezi să procuri abonament!

September 28, 2017

1/10
Please reload

Postări recente
Please reload

Căutare după Tag-uri
Please reload

Urmăreşti-ne